Pentru obligația de întreținere pe cale principală, a se vedea Dosarul privind obligația de întreținere, pe cale principală.
Criteriile de competenţă enumerate la art. 3 sunt alternative, nici unul dintre ele nu prevalează asupra celuilalt.
1. Dacă art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 referitor la acceptarea competenței instanței române de către pârât nu este aplicabil, atunci pasul următor constă în verificarea aplicabilității art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009.
Instanța română sesizată cu o cerere având ca obiect accesoriu plata unei pensii de întreținere va stabili că este competentă să soluționeze acțiunea dacă va constata ca fiind incident în cauză oricare din criteriile prevăzute de art. 3, respectiv dacă în Romania se află:
(a) reședința obișnuită a pârâtului; sau
(b) reședința obișnuită a creditorului; sau
(c ) dacă este competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind starea persoanei în cazul în care cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază exclusiv pe cetățenia uneia dintre părți; sau
(d) dacă este competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind răspunderea părintească atunci când cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază numai pe cetățenia uneia dintre părți.
Prorogarea legală a competenței în temeiul art. 3 lit. ( c)
Condițiile în care operează, indiferent dacă reclamantul este creditor sau debitor al obligației de întreținere, sunt următoarele:
Aspectele relative la stabilirea sau contestarea filiației și adopție nu fac obiectul reglementării UE, materia fiind exclusă expres de Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, în art. 1 (3)(a) și (b). Prin urmare, competența internațională în materie se stabilește potrivit Cărții a VII-a C.proc.civ.
Prorogarea legală a competenței în temeiul art. 3 lit. (d)
Condițiile în care operează, indiferent dacă reclamantul este creditor sau debitor al obligației de întreținere, sunt următoarele:
Raportul dintre criteriile prevăzute la lit. ( c) și (d)
Astfel cum am precizat anterior, cele patru criterii de competență prevăzute de art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 sunt alternative, ceea ce semnifică faptul că sunt competente să soluționeze o cerere privind obligația de întreținere atât instanța de la reședința obișnuită a pârâtului (potrivit art. 3(a)), cât și instanța de la reședința obișnuită a creditorului (art. 3(b)), sau instanțele de la lit. ( c) sau (d), conflictul de competență urmând să se rezolve potrivit regulilor referitoare la litispendență și conexitate prevăzute de Regulament.
În situația în care o instanță dintr‑un stat membru este sesizată cu o acțiune privind separarea sau desființarea legăturii conjugale dintre părinții unui copil minor, iar o instanță din alt stat membru este sesizată cu o acțiune privind răspunderea părintească asupra acestui copil, o cerere având ca obiect o obligație de întreținere față de același copil este accesorie numai acțiunii privind răspunderea părintească.
2. Dacă niciunul dintre criteriile prevăzute la art. 3 nu este întrunit, atunci instanța va proceda la verificarea aplicabilității art. 6 sau 7 (în această ordine), abordată aici.
„Exerciții practice în implementarea instrumentelor de cooperare în materie civilă și comercială” (JUST/2013/JCUV/AG/4634) – Proiect co-finanţat de către Comisia Europeană, Programul Specific în domeniul Justiției Civile