EuRoQuod

Exemplul 1

Situație de fapt și proceduri:
Creditorul major A, cetăţean român, având domiciliul în România, solicită în contradictoriu cu pârâtul B, tatăl său, cetăţean român, cu reşedinţa obişnuită în Italia, stabilirea unei pensiei de întreţinere în favoarea sa, pentru continuarea studiilor.

Soluție:
Cauza prezintă un element de extraneitate (reședința obișnuită a pârâtului în Italia), astfel încât instanța este obligată să își verifice competența internațională potrivit regulilor din Regulamentul (CE) nr. 4/2009, chiar dacă părțile sunt cetățeni români.

Exemplul 1

Situație de fapt și proceduri:
M, student, cu reședința în Viena, cheamă în judecată pe tatăl său, N, cu reședința în Budapesta, pentru obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere. Pârâtul depune întâmpinare, prin care solicită admiterea în parte a acțiunii, în sensul obligării sale la plata pensiei de întreținere, luând în calcul și faptul că mai are un minor în întreținere. Este instanța română competentă?

Soluție:
I. Identificați elementul/e de extraneitate. reședință părți – unul dintre criterii este suficient II. Motivați în drept și fapt aplicabilitatea Regulamentului 4/2009 art. 1 (1) – relații de rudenie părinte-copil III. Soluție în drept și fapt art. 5 – pârâtul a depus întâmpinare în care nu a contestat competența instanțele RO sunt competente în temeiul art. 5

Exemplul 1

Situație de fapt și proceduri:
Cerere de chemare în judecată este formulată de A, cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, cu reşedinţa obişnuită în Republica Moldova, în contradictoriu cu B, cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, cu reşedinţa obişnuită în Ucraina, având ca obiect stabilire pensie de întreţinere între foştii soţi.

Soluție:
Instanţa română sesizată verifică:

1. Art. 4 – există o convenţie atributivă de competenţă valabil încheiată în favoarea instanţei române? a. Da – (link către art. 4) b. Nu – atunci, acceptă pârâtul competenţa instanţelor române potrivit art. 5?(link către art. 5) 2. În speţă, niciunul din criteriile prevăzute alternativ de art. 3 nu este îndeplinit pentru a stabili competenţa instanţei române 3. Nicio altă instanţă nicio altă instanţă dintr-un stat membru UE nu este competentă 4. nu este competentă nicio instanţă parte la Convenţia de la Lugano care nu este stat membru 5. Cetăţenia comună română ⇒ instanţa română este competentă în temeiul Art. 6

Exemplul 1

Situație de fapt și proceduri:
Cerere de chemare în judecată este formulată de A, cetăţenie română, cu reşedinţa obişnuită în orașul Sudak din Crimeea (Republica Autonomă Crimea) în contradictoriu cu B, cetățenie ucraineană, cu reşedinţa obişnuită orașul Sudak din Crimeea (Republica Autonomă Crimea), având ca obiect stabilire pensie de întreţinere în favoarea copilului major.

Soluție:
Instanţa română sesizată verifică:

1. Art. 4 – există o convenţie atributivă de competenţă valabil încheiată în favoarea instanţei române? a. Da – (link către art. 4) b. Nu – atunci, acceptă pârâtul competenţa instanţelor române potrivit art. 5?(link către art. 5) 2. În speţă, niciunul din criteriile prevăzute alternativ de art. 3 nu este îndeplinit pentru a stabili competenţa instanţei române 3. Nicio altă instanţă nicio altă instanţă dintr-un stat membru UE nu este competentă 4. Se constată că pe perioada conflictului din Ucraina și a incertitudinilor legate de administrarea regiunii în cauză, reclamantul se află în imposibilitate obiectivă să inițieze o procedură judiciară în fața instanței competente care, în fapt, nu funcționează 5. Cetăţenia română a reclamantului ⇒ instanţa română este competentă în temeiul Art. 7

Exemplul 1

Într-o acţiune formulată de un copil având vârsta de peste 18 ani împotriva pârâtului, tatăl său, în vederea stabilirii competenţei internaţionale, instanţa verifică dacă:

1. Se invocă de către reclamant existența unei convenții/clauze atributive de competență în favoarea instanței din România? 2. Da – dacă sunt îndeplinite condițiile de validitate de la art. 4, competența instanței române este exclusivă, chiar dacă şi o altă instanţă ar fi competentă potrivit unuia dintre criteriile art. 3 lit a-d. 3. Convenția (valabil încheiată) este în favoarea unui alt stat membru sau parte la Convenția de la Lugano? • Da ⇒ instanța română se declară necompetentă în temeiul art. 10 din Regulament (aici link la pagina propriu zisă cu art 10) • Nu ⇒ instanța română își poate stabili competența verificând, pe rând, îndeplinirea condițiilor art.5 sau art. 3 sau art. 6 sau art. 7

Situație de fapt și proceduri:
A, cetăţean roman, cu reşedinţa obişnuită în România sesizează la data de 1 aprilie 2015 instanţa din Bologna, Italia cu o cerere de stabilire a pensiei de întreţinere în contradictoriu cu tatăl său, pârâtul B având cu reşedinţa obişnuită în Italia, în temeiul art. 4 lit. (a) din Regulamentul nr. 4/2009.

La data de 10 mai 2015, A introduce o cerere identică pe rolul instanţei române de la reşedinţa sa în temeiul art. 3 lit b din Regulamentul nr. 4/2009. Prin întâmpinarea depusă de către B, aceasta învederează instanţei române existenţa unei cereri pe rolul instanţei italiene, invocând excepţia de litispendenţă.

Soluție:
Instanţa română: 1. în baza documentelor depuse de către pârât, verifică existenţa identităţii obiect, cauză, părţi între cele două cereri. 2. stabileşte în baza art. 9 din Regulamentul nr. 4/2009 că instanţa italiană este prima sesizată cu cererea în cauză. 3. dacă părţile depun dovada stabilirii competenţei de către instanţa italiană asupra soluţionării cererii cu care aceasta a fost învestită la 1.04.2015, instanţa română se declară necompetentă în baza art. 10 din Regulamentul nr. 4/2009 4. dacă părţile arată că instanţa italiană nu şi-a stabilit încă competenţa în soluţionarea cererii, din oficiu, instanţa română, în baza art. 12 alin 1 din Regulamentul nr. 4/2009 suspendă judecarea cauzei până când părţile vor face dovada soluţiei la care a ajuns instanţa italiană cu privire la propria competenţă (sau necompetenţă) în cauză. Instanţa poate pune în vedere părţilor ca într-un anumit termen să informeze instanţa română despre stadiul procedurii în faţa instanţei italiene. 5. ulterior, dacă părţile fac dovada că instanţa italiană sesizată la 1.04. 2015 a stabilit că este competentă să soluţioneze cererea, instanţa română repune cauza pe rol şi se declară necompetentă potrivit art. 10 din Regulamentul nr. 4/2009 6. dacă părţile fac dovada că instanţa italiană sesizată la 1.04.2015 s-a declarat necompetentă, instanţa română, după repunerea cauzei pe rol, se declară competentă potrivit art. 3 lit . b din Regulamentul nr. 4/2009

Exemplul 1

Situație de fapt și proceduri:
A și B sunt cetățeni români, necăsătoriți, care au împreună un copil minor în vârstă de 8 ani. A (mama) are reședința obișnuită în România, B (tatăl) are reședința obișnuită în Austria. A și B de comun acord au decis că minorul locuiește la mama sa în România, tatăl prestând periodic întreținere într-un anumit cuantum agreat de părți.
În 2015, minorul a vizitat pe tatăl său în Austria cu ocazia sărbătorilor de Paște, având acordul mamei. La finalul vacanței de primăvara, părinţii au decis că e mai bine ca minorul să rămână la tatăl său pentru o vreme, în contextul în care mama avea o serie de probleme medicale care necesitau internare medicală. Minorul a fost înscris începând cu luna aprilie la o școală austriacă. De asemenea, el și-a petrecut vacanța de vară cu tatăl său. La finalul vacanţei de vară, minorul și-a exprimat dorința de a locui definitiv cu tatăl său în Austria și de merge acolo la școală începând cu luna septembrie 2015. Mama nu a fost de acord cu această modificare a locuinţei minorului și a insistat ca minorul să revină în România.

La 15.09.2015, B introduce o acțiune pe rolul instanței austriece solicitând stabilirea locuinței minorului la tatăl său, în Austria și obligarea pârâtei A la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, argumentând că instanţa austriacă este competentă în baza art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 pentru capătul principal de cerere şi în temeiul art. 3 lit (c ) sau (d) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 în privinţa capătului accesoriu privind obligaţia de întreţinere.
La 20.10.2015, A introduce pe rolul instanţei române o cerere în contradictoriu cu pârâtul B prin care solicită obligarea pârâtului B la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului într-un cuantum superior celui stabilit anterior prin acordul părţilor.
Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei române pârâtul B informează instanţa română despre existenţa litigiului aflat pe rolul instanţei austriece.

Soluție:
Instanţa română:

1. stabilește aplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 4/2009, în temeiul art. 1 alin. (1), având în vedere că obligația de întreținere în cauză izvorăște din relația tată-fiu;
2. stabilește că este competentă să soluționeze cererea promovată de A în temeiul art. 3 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 (în măsura în care apreciază că reşedinţa obişnuită a minorului, creditor al obligaţiei de întreţinere, este în România);
3. în baza documentelor depuse de către pârât, verifică existenţa conexității între această cerere și cea cu care instanța austriacă a fost învestită, în sensul că există o strânsă legătură între stabilirea obligației de întreținere solicitată de mamă și cererea care privește obligarea mamei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului;
4. stabileşte în baza art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 că instanţa austriacă este prima sesizată cu cererea în cauză;

După parcurgerea acestor etape, instanța română va aprecia asupra aplicării fie a art. 13 alin. (1), fie a art. 13 alin. (2):

1. în aplicarea art. 13 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 poate dispune suspendarea facultativă a cauzei dacă apreciază că este în interesul superior al minorului și pentru a evita riscul pronunțării unei hotărâri ireconciliabile cu hotărârea instanței austriece:
   • dacă părțile depun dovada faptului că instanța austriacă s-a declarat necompetentă în cauză (de exemplu, a apreciat că reședința obișnuită a minorului este în România, și nu în Austria, potrivit art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009), instanța română va repune cauza pe rol și va proceda la soluționarea cauzei cu care a fost învestită la 20.10.2015.
   • dacă instanța austriacă și-a stabilit competența pentru soluționarea cererii, (de exemplu, a apreciat că reședința obișnuită a minorului este în Austria) cauza rămâne suspendată până când părțile fac dovada soluției pronunțate pe fond de instanța austriacă
   • dacă instanța austriacă admite ambele capete de cerere (stabilește locuința minorului la tatăl său și obligă mama la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului), instanţa română repune cauza pe rol şi respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei A.
2. în aplicarea art. 13 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009, instanța română stabilește faptul că ambele cereri conexe se află în primă instanță în fața instanței austriece, respectiv a instanței române, iar la cererea uneia din părți (cel mai probabil, la cererea pârâtului B) poate lua în discuție desesizarea sa în favoarea instanței austriece dacă următoarele condiții sunt îndeplinite cumulativ:
   • instanţa austriacă ar fi competentă să soluţioneze atât acţiunea cu care a fost învestită la 15.09.2015, cât şi cererea de majorare a pensiei promovată de mamă în faţa instanţei române la 20.10.2015; și
   • dacă legea procesuală în baza căreia instanţa din Austria soluţionează cauza ar permite conexarea celor două acţiuni.
   • dacă aceste două condiții sunt îndeplinite (de exemplu, instanţa din Austria apreciază că este competentă în baza art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, respectiv art. 3 lit (c ) sau (d) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 pentru acţiunea din 15.09.2015, iar pentru cererea relativă la majorarea pensiei solicitată de mamă temeiul competenţei ar fi art. 3 lit (a) sau (b) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009), instanţa română se poate desesiza.
   • dacă una din cele două condiţii nu este îndeplinită (de exemplu, legea procesuală austriacă nu permite conexarea celor două cereri), instanţa română poate face aplicarea art. 13 alin. (1).