EuRoQuod

Rețeaua națională de judecători-coordonatori în materia dreptului Uniunii Europene

Unelte utilizator

Unelte site


r1346_2000_aplicabilitate_r._loci

Condiții de verificat pentru stabilirea aplicabilității ratione loci


Legea model UNCITRAL privind insolvența transfrontalieră propune reguli ce urmează să fie adoptate de către statele pentru a facilita coordonarea procedurilor de insolvență și recunoașterea procedurilor de insolvență străine aplicabile procedurilor de insolvență transfrontaliere non-UE. România a preluat Legea model prin Legea 637/2002 și ulterior, prin Codul insolvenței (Legea 85/2014).

  • Regulamentul privind insolvența nu se aplică procedurilor de insolvență deschise în țări terțe, chiar dacă există active într-un stat membru sau efecte ale procedurii care se produc într-un stat membru;
  • Regulamentul reglementează numai efectele intracomunitare ale procedurilor de insolvență, în vreme ce efectele față de țările terțe sunt guvernate de regulile generale de drept internațional privat ale forului;
  • După intrarea în vigoare, Regulamentul înlocuiește în relațiile dintre statele membre, în materia reglementată, convențiile încheiate între două sau mai multe state membre.

Regulile rămân valabile și în cazul Regulamentului (UE) nr. 2015/848.


„Exerciții practice în implementarea instrumentelor de cooperare în materie civilă și comercială” (JUST/2013/JCUV/AG/4634) – Proiect co-finanţat de către Comisia Europeană, Programul Specific în domeniul Justiției Civile

r1346_2000_aplicabilitate_r._loci.txt · Ultima modificare: 18.10.2019 09:33 de către 127.0.0.1

Donate Powered by PHP Valid HTML5 Valid CSS Driven by DokuWiki