EuRoQuod

Rețeaua națională de judecători-coordonatori în materia dreptului Uniunii Europene

Unelte utilizator

Unelte site


r4_2009_art._5

Verificarea competenței internaționale - obligația de întreținere

Pasul 1: acceptarea competenței instanței române de către pârât, art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009


Accesați textul art. 5 în versiune trilingvă pentru a observa traducerea deficitară în limba română.

Conform art. 208 alin. 2 CPC, sancțiunea nedepunerii întâmpinării în termen nu atrage decăderea din dreptul a de ridica această excepție, fiind de ordine publică.

Dacă pârâtul locuiește în străinătate și nu se prezintă personal la primul termen, trebuie verificată corectitudinea citării, potrivit Reg. 1393/2007.

Potrivit art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009, pe lângă cazurile în care competența este determinată de alte dispoziții din regulament, instanța din statul membru în fața căreia se înfățișează pârâtul este competentă internațional. Dispoziția nu se aplică dacă înfățișarea are drept scop contestarea competenței.

Pin urmare, după etapa regularizării şi comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, indiferent dacă pârâtul acceptă sau nu competența internațională a instanței române prin întâmpinare sau dacă depune sau nu întâmpinare, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate instanța va proceda la verificarea din oficiu a competenței internaționale după cum urmează:

  • dacă pârâtul se prezintă personal sau prin reprezentant și invocă excepția necompetenței instanței române, art. 5 nu este aplicabil, urmând a se verifica incidența celorlalte dispoziții din regulament;
  • dacă pârâtul se prezintă personal sau prin reprezentant și nu invocă excepția necompetenței instanței române, instanța română se declară competentă potrivit art. 5;
  • dacă pârâtul nu se prezintă personal sau prin reprezentant la primul termen de judecată, dar a depus întâmpinare, instanța verifică dacă poziția procesuală exprimată de pârât prin întâmpinare echivalează cu o „acceptare neechivocă”, situație în care se declară competentă potrivit art. 5 din Regulament; astfel de situații pot fi acelea în care pârâtul:
    • în cuprinsul întâmpinării a formulat apărări pe fondul cauzei;
    • a solicitat administrarea unor probe;
    • a solicitat judecarea cauzei în lipsă;
  • dacă pârâtul nu se prezintă personal sau prin reprezentant la primul termen de judecată și nu a depus întâmpinare, art. 5 nu este aplicabil, deoarece poziția sa nu poate fi considerată „acceptare neechivocă” a competenței internaționale a instanței; prin urmare, instanța va verifica incidența celorlalte dispoziții din regulament.

„Exerciții practice în implementarea instrumentelor de cooperare în materie civilă și comercială” (JUST/2013/JCUV/AG/4634) – Proiect co-finanţat de către Comisia Europeană, Programul Specific în domeniul Justiției Civile

r4_2009_art._5.txt · Ultima modificare: 18.10.2019 09:33 de către 127.0.0.1

Donate Powered by PHP Valid HTML5 Valid CSS Driven by DokuWiki