EuRoQuod

Pagină elaborată de jud. Răzvan Anghel

Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi, care a înlocuit Directiva 77/187/CEE a Consiliului privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi modificată ulterior modificată prin Directiva 77/187/CEE a Consiliului (JO L 61, 5.3.1977, p. 26) şi Directiva 98/50/CE a Consiliului (JO L 201, 17.7.1998, p. 88).

Corespondenţa articolelor din vechea directivă şi noua directivă este următoarea: Articolul 1 - Articolul 1, Articolul 2 - Articolul 2, Articolul 3 - Articolul 3, Articolul 4 - Articolul 4, Articolul 4a - Articolul 5, Articolul 5- Articolul 6, Articolul 6 - Articolul 7, Articolul 7 - Articolul 8, Articolul 7a -Articolul 9, Articolul 7b - Articolul 10, Articolul 8- Articolul 11;

Codul Muncii – art.173-174 (art.169 – 170 anterior republicării)

Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi

- art.1 din Directiva 2001/23/CE - art.173 din Codul Muncii - art.1 şi 4 lit.d) din Legea nr. 67/2006

 Obiectul transferului îl poate constitui doar o activitate economică (art.1 lit.b)

 Activităţi care nu pot face obiectul transferului

- activităţile care presupun exerciţiul autorităţii publice (C-343/98); - reorganizarea administrativă a autorităţilor administraţiei publice; - transferul unor funcţii administrative între autorităţile administraţiei publice cum ar fi transferul unor atribuţii administrative de la structurile administrative municipale la o structură administrativă colectivă (C-298/94);

 Activităţi care pot face obiectul transferului

- activităţi cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ desfăşurate de organizaţii non – profit (art.1 lit.c din Directivă, C-382/92), nefiind vorba în mod necesar de activităţi comerciale; - serviciile publice:  concesionarea unui serviciu public : o preluarea de către o întreprindere a unei activităţi de transport public precum exploatarea liniilor locale regulate de autobuz (C-172/99)  (p)reluarea unui serviciu public o preluarea unei activităţi de publicitate şi informare cu privire la serviciile pe care le oferă, desfăşurate anterior în interesul localităţii de către o asociaţie fără scop lucrativ, persoană juridică de drept privat (C-175/99)  desfăşurarea unui serviciu public printr-o entitate pe care o controlează o instituţie publică: o când o entitate ce asigură exploatarea serviciilor publice de telecomunicaţii şi care este administrată de un organism public integrat în administraţia statului, urmare a unei decizii a autorităţilor publice, face obiectul unui transfer cu titlu oneros, sub forma unei cesiuni administrative, către o societate de drept privat, constituită de un alt organism public care deţine integral capitalul acesteia (C-343/98) - reorganizări ale activităţii autorităţilor publice care nu au caracter administrativ şi nu implică transferul unor funcţii administrative vizând doar activităţi economice ce nu implică exerciţiul autorităţii publice (C-343/98)

 Condiţiile transferului

Este necesar să fie luate în considerare toate aspectele de fapt care caracterizează tranzacţia în cauză, incluzând în particular:

 tipul activităţii sau afacerii,  dacă bunurile corporale ale acesteia, precum clădiri şi bunuri mobile, sunt transferate,  valoarea bunurilor necorporale la data transferului,  dacă majoritatea angajaţilor sunt preluaţi de noul angajator – criteriul nu este esenţial , nerespectarea acestei obligaţii nu ar putea afecta existenţa unui transfer în sensul Directivei.(C-171/94 C-172/94 - p.25,26)  dacă clienţii sunt preluaţi,  gradul de similitudine între activităţile desfăşurate înainte şi după transfer,  perioada pentru care aceste activităţi au fost suspendate, dacă există o astfel de perioadă.

Toate aceste circumstanţe sunt doar factori singulari în evaluarea cuprinzătoare care trebuie făcută şi ca urmare nu pot fi avute în vedere în mod izolat. (C-171/94 & C-172/94, C-13/1995, C-232/04 & C-233/04).

 Existenţa unei cesiuni convenţionale sau a unei fuziuni

“Curtea a dat o interpretare suficient de flexibilă acestei noţiuni pentru a răspunde obiectivului directivei, care este acela al protecţiei salariaţilor în caz de transfer al întreprinderii lor”; „această interpretare flexibilă priveşte de asemenea forma „convenţiei” prin care se realizează cesiunea; noţiunea de cesiune convenţională poate astfel viza, după caz, un acord scris sau verbal între cedent şi cesionar privind o schimbare a identităţii persoanei responsabile de exploatarea entităţii economice respective sau un acord tacit încheiat între aceştia, care ar rezulta din elemente ce indică o voinţă comună de a efectua o astfel de schimbare” (C 458/05) Directiva 77/187 este aplicabilă ori de câte ori, în contextul unor relaţii contractuale, există o schimbare a persoanei juridice sau fizice responsabilă pentru desfăşurarea activităţii; ca urmare, nu este nevoie să existe o relaţie contractuală directă între cedent şi cesionar; transferul poate avea loc în două etape, prin intermediul unui terţ precum proprietarul sau persoana care asigură capitalul (C-324/86, C-101/87, C-29/91, C-171/94 & C-172/94, C-13/1995).

 Situaţii care nu implică un acord cu caracter expres:

- o întreprindere care a încredinţat un serviciu unei alte întreprinderi decide să nu reînnoiască contractul încheiat între ele şi să presteze ea însăşi lucrările în cauză (C-127/96, C-229/96 şi C-74/97) - O persoană juridică de drept public care acţionează în cadrul regulilor specifice de drept administrativ, preia activităţi de interes public desfăşurate anterior în interesul localităţii de către o persoană juridică de drept privat (C-175/99)

 Situaţii care nu implică un acord între cedent şi cesionar; existenţa unei decizii administrative:

- o entitate ce asigură exploatarea unor servicii publice de telecomunicaţii şi care este administrată de un organism public integrat în administraţia statului, urmare a unei decizii a autorităţilor publice, face obiectul unui transfer cu titlu oneros, sub forma unei cesiuni administrative, către o societate de drept privat, constituită de un alt organism public care deţine integral capitalul acesteia (C-343/98) - preluarea de către o întreprindere a unei activităţi de interes public, exercitată până atunci de altă întreprindere, urmare a unei proceduri de atribuire a unui contract de servicii publice (C-173/96 şi C-247/96) - încheierea unui contract de servicii publice în urma procedurilor de atribuire derulate de o persoană de drept public chiar dacă nu există o legătură contractuală directă între întreprinderea care a obţinut contractul şi cea care desfăşura serviciul public anterior (C-172/99) - situaţia în care, după expirarea unui contract de închiriere încheiat cu o persoană, bunul a fost vândut de proprietar altei persoane care a continuat activitatea fără a exista o relaţie contractuală între cedent şi cesionar (C-101/87)

 Schimbarea identităţii persoanei responsabile de exploatarea entităţii economice respective

- Directiva este aplicabilă atunci când, urmare a unui transfer legal sau a unei fuziuni există o modificare a persoanei juridice sau fizice care desfăşoară activitatea şi căreia, în virtutea acestui fapt, îi revin obligaţiile angajatorului faţă de angajaţii întreprinderii (C-287/86, C-13/1995) - situaţii particulare - Directiva este aplicabilă:  şi în cazul unui transfer realizat între două societăţi comerciale care fac parte din acelaşi grup care au aceeaşi proprietari, aceeaşi conducere, aceleaşi sedii şi care desfăşoară activităţi în cadrul aceleiaşi lucrări (C-234/98)  atunci când o entitate ce asigură exploatarea unor servicii publice şi care este administrată de un organism public integrat în administraţia statului, urmare a unei decizii a autorităţilor publice, face obiectul unui transfer cu titlu oneros, sub forma unei cesiuni administrative, către o societate de drept privat, constituită de un alt organism public care deţine integral capitalul acesteia (C-343/98)

 Transferul unei entităţi economice

Întotdeauna trebuie să aibă loc transferul unei entităţi economice (cauzele conexe C-127/96, C-229/96 şi C-74/97; C-173/96 şi C-247/96; C-234/98 ) care îşi păstrează identitatea (C- 24/85, C-392/92, C-175/99) acesta fiind considerat criteriul decisiv.

 Noţiunea de “entitate economică”

 Directiva – art.1 al.1 lit.b) : ansamblu organizat de mijloace, care îşi menţine identitatea şi care are obiectivul de a desfăşura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară.

 Jurisprudenţa CJUE :

- o grupare organizată de persoane şi bunuri ce permit desfăşurarea unei activităţi economice ce urmăreşte un anumit scop (cauzele conexe C-173/96 şi C-247/96) - ansamblu organizat de persoane şi elemente care permit exercitarea unei activităţi economice care urmăreşte un obiectiv propriu (C-234/98) - întrucât în anumite sectoare ce presupun munca intensă, un grup de salariaţi, angajaţi într-o activitate comună, pe baze permanente, poate constitui o entitate economică, trebuie să fie recunoscut faptul că o astfel de entitate este capabilă să îşi menţină identitatea după ce a fost transferată, atunci când cesionarul nu doar că desfăşoară activitatea respectivă dar, în plus, preia o parte importantă, din punct de vedere al numărului şi calificării, a salariaţilor desemnaţi în mod special de fostul angajator pentru desfăşurarea acei activităţi; într-o astfel de situaţi, noul angajator preia un corp de resurse economice (forţa de muncă n.a.) ce îi permit să continue activităţile respective sau anumite activităţi ale cedentului în mod regulat (C-13/1995)

 Dezvoltarea noţiunii în jurisprudenţa CJUE :

- simpla împrejurare că activitatea desfăşurată este aceeaşi sau similară nu este suficientă (C-127/96, C-229/96 ŞI C-74/97; C-173/96 ET C-247/96) - simpla pierdere a unui contract de prestări servicii faţă de un competitor nu poate indica în sine că a avut loc un transfer în sensul directivei; în aceste circumstanţe, întreprinderea care obţinuse contractul anterior, prin pierderea clienţilor, nu încetează să existe în totalitate şi nu se poate considera că întreprinderea sau o parte a întreprinderii a fost transferată în totalitate persoanei care a obţinut noul contract. (C-13/1995) - trebuie ca elementele vizate de transfer să fie suficiente, ca atare, pentru a permite continuarea prestaţiilor caracteristice activităţii economice în cauză fără a recurge la alţi factori de producţie importanţi sau la alte părţi ale întreprinderii (C 458/05) - directiva poate să nu fie aplicabilă într-un caz particular analizat dacă nu există un transfer semnificativ de bunuri materiale între cele două întreprinderi (C-172/99 – referitor la servicii publice) - transferul trebuie să se refere la o entitate economică stabilă a cărei activitate nu este limitată la desfăşurarea unei anumite lucrări ceea ce presupune transferul unei mase de bunuri ce permit desfăşurarea unei anume activităţi a cedentului într-o manieră stabilă (C-48/94, C-340/2001)

 Problema transferului de proprietate

- un transfer de întreprindere, afacere sau părţi ale acestora nu are loc numai pentru că bunurile sale sunt înstrăinate (C- 24/85); - Directiva este aplicabilă atunci când, urmare a unui transfer legal sau a unei fuziuni există o modificare a persoanei juridice sau fizice care desfăşoară activitatea şi căreia, în virtutea acestui fapt, îi revin obligaţiile angajatorului faţă de angajaţii întreprinderii, indiferent dacă proprietatea asupra întreprinderii este transferată; angajaţii unei întreprinderi al cărei angajator se schimbă fără vreo schimbare privind proprietatea sunt într-o situaţie comparabilă cu aceea a angajaţilor unei întreprinderi care este vândută şi necesită o protecţie echivalentă (C-287/86); - deşi în jurisprudenţa Curţii transferul unor bunuri a fost inclus între diferiţii factori care trebuie luaţi în considerare pentru a decide dacă este vorba de un transfer de întreprindere, aceasta nu susţine concluzia că absenţa acestui factor exclude existenţa unui transfer de vreme ce cu privire la acest factor Curtea a stabilit deja că nu este decisiv în sine (C-392/92); - transferul unor bunuri corporale poate să nu fie concludentă pentru a stabili dacă entitatea în cauză îşi păstrează identitatea economică (C-171/94, C-172/94); - Deşi transferul de bunuri este unul dintre criteriile ce trebuie avute în vedere de instanţa naţională pentru a decide dacă a avut loc transferul unei întreprinderi, absenţa unor astfel de bunuri nu exclude în mod necesar existenţa unui transfer dacă în mod particular, o entitate economică are posibilitatea, în anumite sectoare, să funcţioneze fără bunuri corporale sau incorporale semnificative (C-13/1995); - nu este obligatoriu ca între cedent şi cesionar să opereze un transfer al proprietăţii asupra unor bunuri corporale putând fi vorba despre preluarea unor astfel de bunuri care nu aparţin cedentului ci sunt furnizate de autoritatea contractantă şi care sunt folosite doar în scopul desfăşurării activităţii contractate (C-340/01, C-232/04 şi C-233/04).

PROTECŢIA ANGAJAŢILOR

- art.3 şi 4 din Directiva 2001/23/CE - art.173 şi 174 din Codul Muncii - art.5, 7, 8 şi 9 din Legea nr. 67/2006

 Condiţia premisă

Directiva nu se aplică persoanelor care nu sunt protejate în calitate de angajaţi potrivit legislaţiei naţionale a muncii, indiferent de natura sarcinilor îndeplinite de acea persoană. (C-343/98)

 Limitele protecţiei împotriva concedierii

 Directiva prevede că transferul întreprinderii nu poate ea însăşi să constituie motive pentru concediere; acele prevederi nu pot împiedica însă concedierea ce poate avea loc pentru motive economice, tehnice sau pentru motive ce determină modificări în structura forţei de muncă (C-287/86, C-171/94 & C-172/94, C-313/07)

 protecţia garantată de Directivă nu generează o obligaţie a angajatului de a continua raporturile de muncă cu cesionarul atunci când persoana în cauză decide prin propria sa voinţă să nu continue raporturile de muncă cu noul angajator după transfer; ca urmare, rezultă că, în cazul în care angajatul decide prin propria voinţă să nu continue raporturile de muncă cu cesionarul, statele membre trebuie să stabilească care va fi soarta contractului de muncă; statele membre pot să stabilească faptul că într-un astfel de caz trebuie să se considere că a încetat contractul de muncă fie prin voinţa angajatului fie a angajatorului sau să prevadă că într-un astfel de caz contractul continuă cu cedentul. (C-105/84, C-132/91, C-139/91, C-171/94 & C-172/94)

 Limitele protecţiei privind menţinerea drepturilor stabilite prin contracte colective de muncă

 Directiva 2001/23 urmăreşte să asigure doar menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul unei schimbări a angajatorului, permiţându-le să continue să lucreze pentru noul angajator în aceleaşi condiţii ca acelea convenite cu cedentul (C-396/07)  art.3 al.1 al Directivei 77/187/CEE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca, în cazul în care contractul individual de muncă trimite la un contract colectiv de muncă aplicabil cedentului, cesionarul, căruia nu îi este aplicabilă acea convenţie colectivă, să nu fie ţinut de prevederile contractelor colective posteriore celui în vigoare la momentul transferului. (C-499/04)  dacă părţile contractului colectiv de muncă ante au convenit să nu garanteze anumite condiţii de muncă după o dată determinată, articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2001/23 nu poate impune cesionarului obligaţia de a garanta menţinerea condiţiilor de muncă convenite cu cedentul după data expirării convenţiei colective, chiar dacă această dată coincide cu momentul transferului întreprinderii (C-396/07).  Articolul 3(2) din Directiva 77/187 nu obligă cesionarul să continue respectarea condiţiilor stabilite într-un contract colectiv în ceea ce priveşte salariaţii care nu erau angajaţi la momentul transferului ci numai în ceea ce priveşte salariaţii al căror contract de muncă producea efecte la data transferului (C-287/86).  Directiva 77/187/CEE nu se opune în principiu ca, în cazul transferului unei persoane juridice de drept privat către Stat, acesta, în calitate de nou angajator, să procedeze la o reducere a cuantumului remuneraţiei angajaţilor implicaţi, în scopul conformării regulilor naţionale în vigoare privind angajaţii din sectorul public; totuşi, autorităţile competente chemate să interpreteze şi să aplice acele reguli trebuie să o facă pe cât posibil în lumina finalităţii Directivei, ţinând cont în special de vechimea angajatului, în măsura în care regulile naţionale ce reglementează situaţia angajaţilor statului ţine cont de vechimea salariatului pentru calculul remuneraţiei (C-425/02)

 Consecinţele modificării condiţiilor de muncă

 În situaţia în care transferul presupune o modificare substanţială a condiţiilor de muncă, încetarea contractului individual de muncă din acest motiv trebuie privită ca fiind determinată de voinţa angajatorului şi imputabilă acestuia; o modificare a nivelului salarizării constituie o modificare substanţială a condiţiilor de muncă (C-171/94 & C-172/94, C-425/02).

JURISPRUDENŢĂ NAŢIONALĂ

Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia civilă nr. 944/R-CM/15.05.2009 (publicată JURINDEX)